Dupa valul cumparaturilor de Pasti, am iesit din nou sa mai luam cate ceva. Si, pentru ca suntem cumva comozi, cand urc in masina, o doamna in varsta, adusa de spate, s-a apropiat de geam si mi-a zis in soapta sa-i dau 1 leu. Mi-am mai aruncat o data privirea la ea (gandindu-ma la cei "orientati" catre aceasta indeletnicire) si vad ca doamna respectiva nu e deloc "de acolo". Curat imbracata, rusinata de gestul ei, s-a uitat in ochii mei cu o privire albastra, in timp ce-si framanta degetele lungi si aproape transparente. Nu mi-a trecut prin minte decat ca doamna nu-i o oarecare! Mainile ei pareau ca rasfoise doar paginile cartilor sau atinsese clapele vreunui pian. M-a intristat gandul ca cineva care a muncit in viata ei, un amar de ani (cel mai probabil sa-i invete pe altii), trebuie sa renunte la demnitate ca s-o mai duca cateva zile, pana la urmatoarea pensie! In drum spre casa nu m-am putut gandi decat la viitor. La viitorul nostru apropiat de... pensionari.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu